O persoană complet funcţională

Carl Rogers (1902 –1987) a fost un psiholog american influent, aflându-se printre fondatorii abordării umaniste in psihologie (sau abordarea centrată pe client). El este considerat unul dintre fondatorii cercetării în psihoterapie. În urma bogatei sale experienţe ca psihoterapeut, Carl Rogers a observat că indivizii care fac paşi importanţi spre sănătatea psihologică se îndreaptă spre un scop implicit – acela de a deveni o “persoană complet funcţională”. Această sintagmă reprezintă personalitatea ideală şi se referă la o persoană aflată în contact permanent cu emoţiile şi dorinţele sale, care îşi înţelege propriile emoţii şi are o încredere puternică în propriile instincte şi impulsuri. 

Potrivit lui Rogers, oamenii au o tendinţă de actualizare, o nevoie de a îşi atinge potenţialul maxim – un concept denumit “auto-actualizare”, iar o persoană complet funcţională este cea care lucrează continuu în scopul de a deveni auto-actualizată. Acest proces implică o schimbare fluidă şi autorul evidenţiază trei trăsături specifice acestui tip de persoană:

1. Deschiderea spre experienţă

Omul complet funcţional este sensibil deschis către întreaga sa experienţă, sensibil la ce se întâmplă în mediul său, la indivizii din relaţiile sale, şi poate chiar mai sensibil în faţa tuturor emoţiilor, reacţiilor şi a scopurilor pe care le descoperă în el însuşi. 

2. Trăirea vieţii ca pe un proces

Individul începe să privească viaţa ca pe un proces, o fluiditate, o schimbare.  El trăieşte într-o manieră existenţială, trăind din plin fiecare moment. Este capabil să trăiască în emoţiile şi reacţiile sale din prezent. Nu este limitat de cunoştinţele sale anterioare, însă le utilizează ca resursă în măsura în care au legătură cu experienţa din prezent. Trăieşte liber, subiectiv, într-o confruntare existenţială cu acest moment al vieţii.

3. Încrederea sporită în propriul organism

Un astfel de individ este capabil să aibă încredere în reacţia întregului său organism la o nouă situaţie, descoperind că deschiderea spre experienţă şi a face “ceea ce simte că e bine” oferă un ghid suficient de competent şi demn de încredere pentru comportamentul său, care se dovedeşte a fi cu adevărat satisfăcător. El foloseşte toate informaţiile furnizate de sistemul său nervos, cu vigilenţă, dar fiind conştient că organismul său poate fi mai prevăzător decât vigilenţa sa.

Într-un studiu realizat de Crutchfield, liderii militari au fost confruntaţi cu situaţii în care percepţia şi experienţa unui individ a fost diferită de părerea tuturor celorlalţi membri ai grupului. Decizia acestuia se rezuma la a avea încredere în propriile simţuri sau a adopta judecata grupului. Studiul a arătat că cei ce s-au bazat pe propriul mod de a experenţia situaţia erau mai bine adaptaţi, mai maturi, cu abilităţi de lider mai bine dezvoltate. Cei care şi-au pus la îndoială propriul simţ asupra situaţiei şi au adoptat judecata grupului erau mai puţin maturi şi mai puţin adaptaţi ca indivizi.

Când aceste trei caracteristici detaliate mai sus sunt observate la o persoană, aceasta se îndreaptă spre devenirea unei persoane complet funcţionale. Acest lucru are şi alte implicaţii:

• Integrarea

Individul devine integrat, unificat cu el însuşi, de la nivel superficial până în profunzime.

• Creativitatea

Persoana devine semnificativă şi creativă. Cu deschiderea pentru mediul său şi încrederea în propria abilitate de a forma relaţii noi cu acesta, dă viaţă existenţei creative.

• O viaţă bogată şi plină

Persoana complet funcţională trăieşte o viaţă mai amplă şi mai bogată în comparaţie cu traiul limitat pe care îl avem majoritatea dintre noi. După Rogers, clienţii care au progresat semnificativ în terapie trăiesc mai intim sentimentele dureroase, dar trăiesc mai intens şi sentimentele de euforie. Simt mai clar furia, dar şi iubirea. Experenţiază mai intens frica, dar şi curajul, iar motivul pentru care pot trăi complet şi complex este faptul că au încredere în ei înşişi, ca şi instrument capabil de a înfrunta viaţa.

“Procesul de a trăi sănătos nu este pentru cei lipsiţi de curaj. Implică extinderea şi dezvoltarea personală cu scopul de a manifesta întregul potenţial propriu. Înseamnă curajul de a fi. Înseamnă să te ‘arunci’ cu toată fiinţa în torentul vieţii. Atunci când individul este liber în interior, el alege acest proces de devenire.” – C. Rogers

Referinţe:

Rogers, C. (1962). Toward becoming a fully functioning person. In Perceiving, Behaving, and Becoming: A New Focus for Education. Arthur W. Combs. Washington, DC: Association for Supervision and Curriculum Development.

 

Cum să ne împrietenim cu stresul?

Stresul ne accentuează bătăile inimii, ne accelerează respiraţia şi ne face fruntea să transpire. Totuşi, în timp ce stresul a fost transformat într-un inamic al sănătăţii publice, cercetări recente sugerează că stresul ne afectează în mod negativ doar dacă avem această convingere. 

 

Psihologul Kelly McGonical ne provoacă să privim stresul într-un mod pozitiv şi ne face cunoştinţă cu un mecanism mai puţin cunoscut de reducere a stresului: căutarea suportului social.

De ce este răul mai puternic decât binele?

De câte ori v-aţi întrebat de ce e atât de greu să ne concentrăm pe aspectele pozitive ale vieţii? 

De ce e aşa greu să lăsăm în urmă experienţele negative şi să ne concentrăm pe partea plină a paharului?

Într-un articol intitulat “Răul e mai puternic decât binele”, Baumeister,  Bratslavsky, Finkenauer şi Vohs exemplifică numeroase dovezi din literatura ştiinţifică pentru a susţine ipoteza că răul are efecte mai mari, mai consistente, mai complexe şi mai durabile decât binele.

Răul este mai puternic decât binele pentru că acest mod de a răspunde la lumea înconjurătoare este adaptativ

De ce?

• Evenimentele negative declanşează auto-reglarea. Astfel, un organism se poate schimba şi  adapta la mediul său. 
  

• Evenimentele negative semnalează nevoia de schimbare. Dacă satisfacţia şi plăcerea ar fi permanente, motivaţia ar fi prea scăzută pentru a căuta beneficii şi pentru progres.

• Organismele mai bine adaptate la condiţii negative au avut şanse mai mari de supravieţuire în faţa ameninţărilor de-a lungul istoriei noastre evolutive şi, deci, şanse mai mari să îşi transmită genele.   

Cum se manifestă acest lucru în viaţa de zi cu zi?

• Evenimentele negative au consecinţe mai puternice şi mai durabile decât evenimentele pozitive.

 

• Succesul pe termen lung al unei relaţii apropiate depinde mai mult de absenţa elementelor negative decât de prezenţa celor pozitive. Potrivit lui Gottman, pentru ca o relaţie să aibă succes, interacţiunile pozitive trebuie să domine cele negative într-un raport de cel puţin cinci la unu. Dacă raportul scade, relaţia este probabil să ajungă la eşec şi despărţire. 

• În relaţiile sociale, interacţiunile ostile sau conflictuale au efecte mai pronunţate decât interacţiunile prietenoase, armonioase. Formarea primei impresii, atracţia socială şi dorinţa sexuală sunt mai puternic influenţate de interacţiunile sociale negative decât de cele pozitive.

 

• Oamenii îşi amintesc mai bine dispoziţiile şi emoţiile negative. Acestea implică o procesare cognitivă mai amănunţită şi mai atentă decât în cazul emoţiilor pozitive. Oamenii se străduiesc mai mult să evite dispoziţiile negative decât să prelungească dispoziţiile pozitive. 

 

• Limbajul conţine mai multe cuvinte pentru emoţiile negative decât pentru cele pozitive.

 

• Stereotipurile si reputaţia negativă sunt uşor de dobândit şi mai greu de anulat, în timp ce o reputaţie bună este dificil de construit dar uşor de pierdut. Oamenii  sunt mult mai puternic motivaţi să evite părerile negative despre sine decât să dobândească unele pozitive.

• Informaţiile negative se învaţă mai rapid şi mai eficient, primesc mai multă atenţie şi sunt procesate cognitiv mai amănunţit decâţ decât cele pozitive. Feedback-ul negativ are efecte mai puternice decât cel pozitiv.

 

• Starea de sănătate proastă are un impact mai puternic asupra fericirii decât starea de sănătate bună, iar sănătatea în sine este mai afectată de pesimism decât de optimism.

 

Prin urmare, impactul mai puternic al răului faţă de bine este extrem de atotpătrunzător. Se regăseşte în cogniţie dar şi în motivaţie, în procesele interioare, intrapsihice, dar şi în cele interpersonale, în decizii de viitor dar şi în amintirile din trecut, în învăţare, în procesarea complexă de informaţie şi în răspunsurile emoţionale.

Conform acestei perspective, binele poate egala sau depăşi răul doar prin puterea numărului, prin frecvenţa crescută a evenimentelor, stărilor sau a consecinţelor pozitive în raport cu cele negative.

Baumeister, R.F.,Bratslavsky, E., Finkenauer, C., & Vohs, K.D. (2001). Bad is stronger than good. Review of General Psychology, 5, 323-370.