De ce sunt unii oameni mai fericiţi decât alţii?

Într-un articol ştiinţific intitulat “De ce sunt unii oameni mai fericiţi decât alţii? Rolul proceselor cognitive şi motivaţionale în starea de bine”, cercetătorul Sonja Lyubomirsky (cercetător de la Universitatea din California, Riverside) a observat că multiple procese cognitive şi motivaţionale moderează impactul mediului obiectiv asupra stării subiective de bine (en. Well-being – starea de a fi fericit, sănătos sau de succes).

Pentru a înţelege de ce unii oameni sunt mai fericiţi decât alţii, trebuie să înţelegem procesele cognitive şi motivaţionale ce contribuie la menţinerea şi intensificarea fericirii de durată şi a dispoziţiilor trecătoare. Literatura de specialitate arată că persoanele ce se autoapreciază ca fiind fericite sau nefericite par să difere sistematic în strategiile cognitive şi motivaţionale pe care le utilizează.

• Oamenii nefericiţi sunt mai sensibili în faţa comparaţiilor sociale

Oamenii nefericiţi sunt mai degrabă demotivaţi decât încântaţi atunci când colegii lor au realizări şi victorii şi sunt mai degrabă uşuraţi decât dezamăgiţi şi empatici atunci când colegii şi cunoştinţele lor suferă eşecuri. Studiile au arătat că studenţii nefericiţi se simt mai veseli şi mai încrezători în sine atunci când primesc un rezultat nefavorabil (dar află că unii colegi au avut un rezultat şi mai slab), decât atunci când primesc un rezultat excelent (dar află că unii colegi au avut un rezultat şi mai bun). Din contră, oamenii fericiţi sunt mai puţin influenţaţi de performanţa superioară a colegilor.

Indivizii fericiţi utilizează mai puţin comparaţia socială decât cei nefericiţi şi o utilizează strict pentru a îşi proteja starea de bine şi stima de sine.

• Indivizii fericiţi sunt mai bine echipaţi pentru a face faţă la stres şi la fluctuaţiile vieţii

Ei percep, evaluează şi se gândesc la aceleaşi evenimente în moduri mai pozitive decât cei nefericiţi. Din moment ce aceste percepţii şi experienţe sunt repetate de-a lungul unei vieţi, e posibil ca oamenii să îşi conserve (sau chiar să îşi promoveze) propria fericire, respectiv nefericire.

• Indivizii fericiţi reflectează mai puţin cu privire la ei înşişi, la rezultatele şi la dispoziţiile lor.

Cei nefericiţi sunt mai predispuşi să reflecteze cu privire la evenimente negative sau ambiguue, cum ar fi deciziile dificile sau comparaţiile sociale nefavorabile. Din nefericire, reflectarea excesivă şi ruminaţia pot epuiza resursele cognitive ale persoanei, atrăgând după sine o serie de consecinţe negative ce pot menţine nefericirea ulterioară.

• Indivizii fericiţi au tendinţa să experenţieze mai puţină rezistenţă şi regret decât cei nefericiţi, fiind mai probabil ca primii să se focalizeze asupra prezentului sau să creadă că inteligenţa lor poate fi amplificată.

· 

• E posibil ca indivizii nefericiţi să nici nu îşi dorească să reinterpreteze evenimentele neaşteptate sau negative de viaţă într-un mod pozitiv şi optimist, să nu dorească să evite comparaţiile cu colegii şi nici să apeleze la iertare şi credinţă pentru a trece peste evenimentele traumatice. Aceşti indivizi s-ar putea să îşi dorească mai mult să “aibă dreptate” decât să fie fericiţi. Prin urmare, motivaţia hedonică poate juca un rol foarte important în aceste diferenţe.

Am putea spune că indivizii fericiţi şi cei nefericiţi experenţiază lumi subiective diferite. Aceştia utilizează procese cognitive, raţionamente şi strategii ce menţin sau chiar accentuează fericirea, respectiv nefericirea lor.

În concluzie, “majoritatea oamenilor sunt cam la fel de fericiţi precum se hotărăsc să fie” (Abraham Lincoln).