Cum să ne împrietenim cu stresul?

Stresul ne accentuează bătăile inimii, ne accelerează respiraţia şi ne face fruntea să transpire. Totuşi, în timp ce stresul a fost transformat într-un inamic al sănătăţii publice, cercetări recente sugerează că stresul ne afectează în mod negativ doar dacă avem această convingere. 

 

Psihologul Kelly McGonical ne provoacă să privim stresul într-un mod pozitiv şi ne face cunoştinţă cu un mecanism mai puţin cunoscut de reducere a stresului: căutarea suportului social.

De ce este răul mai puternic decât binele?

De câte ori v-aţi întrebat de ce e atât de greu să ne concentrăm pe aspectele pozitive ale vieţii? 

De ce e aşa greu să lăsăm în urmă experienţele negative şi să ne concentrăm pe partea plină a paharului?

Într-un articol intitulat “Răul e mai puternic decât binele”, Baumeister,  Bratslavsky, Finkenauer şi Vohs exemplifică numeroase dovezi din literatura ştiinţifică pentru a susţine ipoteza că răul are efecte mai mari, mai consistente, mai complexe şi mai durabile decât binele.

Răul este mai puternic decât binele pentru că acest mod de a răspunde la lumea înconjurătoare este adaptativ

De ce?

• Evenimentele negative declanşează auto-reglarea. Astfel, un organism se poate schimba şi  adapta la mediul său. 
  

• Evenimentele negative semnalează nevoia de schimbare. Dacă satisfacţia şi plăcerea ar fi permanente, motivaţia ar fi prea scăzută pentru a căuta beneficii şi pentru progres.

• Organismele mai bine adaptate la condiţii negative au avut şanse mai mari de supravieţuire în faţa ameninţărilor de-a lungul istoriei noastre evolutive şi, deci, şanse mai mari să îşi transmită genele.   

Cum se manifestă acest lucru în viaţa de zi cu zi?

• Evenimentele negative au consecinţe mai puternice şi mai durabile decât evenimentele pozitive.

 

• Succesul pe termen lung al unei relaţii apropiate depinde mai mult de absenţa elementelor negative decât de prezenţa celor pozitive. Potrivit lui Gottman, pentru ca o relaţie să aibă succes, interacţiunile pozitive trebuie să domine cele negative într-un raport de cel puţin cinci la unu. Dacă raportul scade, relaţia este probabil să ajungă la eşec şi despărţire. 

• În relaţiile sociale, interacţiunile ostile sau conflictuale au efecte mai pronunţate decât interacţiunile prietenoase, armonioase. Formarea primei impresii, atracţia socială şi dorinţa sexuală sunt mai puternic influenţate de interacţiunile sociale negative decât de cele pozitive.

 

• Oamenii îşi amintesc mai bine dispoziţiile şi emoţiile negative. Acestea implică o procesare cognitivă mai amănunţită şi mai atentă decât în cazul emoţiilor pozitive. Oamenii se străduiesc mai mult să evite dispoziţiile negative decât să prelungească dispoziţiile pozitive. 

 

• Limbajul conţine mai multe cuvinte pentru emoţiile negative decât pentru cele pozitive.

 

• Stereotipurile si reputaţia negativă sunt uşor de dobândit şi mai greu de anulat, în timp ce o reputaţie bună este dificil de construit dar uşor de pierdut. Oamenii  sunt mult mai puternic motivaţi să evite părerile negative despre sine decât să dobândească unele pozitive.

• Informaţiile negative se învaţă mai rapid şi mai eficient, primesc mai multă atenţie şi sunt procesate cognitiv mai amănunţit decâţ decât cele pozitive. Feedback-ul negativ are efecte mai puternice decât cel pozitiv.

 

• Starea de sănătate proastă are un impact mai puternic asupra fericirii decât starea de sănătate bună, iar sănătatea în sine este mai afectată de pesimism decât de optimism.

 

Prin urmare, impactul mai puternic al răului faţă de bine este extrem de atotpătrunzător. Se regăseşte în cogniţie dar şi în motivaţie, în procesele interioare, intrapsihice, dar şi în cele interpersonale, în decizii de viitor dar şi în amintirile din trecut, în învăţare, în procesarea complexă de informaţie şi în răspunsurile emoţionale.

Conform acestei perspective, binele poate egala sau depăşi răul doar prin puterea numărului, prin frecvenţa crescută a evenimentelor, stărilor sau a consecinţelor pozitive în raport cu cele negative.

Baumeister, R.F.,Bratslavsky, E., Finkenauer, C., & Vohs, K.D. (2001). Bad is stronger than good. Review of General Psychology, 5, 323-370.

De ce sunt unii oameni mai fericiţi decât alţii?

Într-un articol ştiinţific intitulat “De ce sunt unii oameni mai fericiţi decât alţii? Rolul proceselor cognitive şi motivaţionale în starea de bine”, cercetătorul Sonja Lyubomirsky (cercetător de la Universitatea din California, Riverside) a observat că multiple procese cognitive şi motivaţionale moderează impactul mediului obiectiv asupra stării subiective de bine (en. Well-being – starea de a fi fericit, sănătos sau de succes).

Pentru a înţelege de ce unii oameni sunt mai fericiţi decât alţii, trebuie să înţelegem procesele cognitive şi motivaţionale ce contribuie la menţinerea şi intensificarea fericirii de durată şi a dispoziţiilor trecătoare. Literatura de specialitate arată că persoanele ce se autoapreciază ca fiind fericite sau nefericite par să difere sistematic în strategiile cognitive şi motivaţionale pe care le utilizează.

• Oamenii nefericiţi sunt mai sensibili în faţa comparaţiilor sociale

Oamenii nefericiţi sunt mai degrabă demotivaţi decât încântaţi atunci când colegii lor au realizări şi victorii şi sunt mai degrabă uşuraţi decât dezamăgiţi şi empatici atunci când colegii şi cunoştinţele lor suferă eşecuri. Studiile au arătat că studenţii nefericiţi se simt mai veseli şi mai încrezători în sine atunci când primesc un rezultat nefavorabil (dar află că unii colegi au avut un rezultat şi mai slab), decât atunci când primesc un rezultat excelent (dar află că unii colegi au avut un rezultat şi mai bun). Din contră, oamenii fericiţi sunt mai puţin influenţaţi de performanţa superioară a colegilor.

Indivizii fericiţi utilizează mai puţin comparaţia socială decât cei nefericiţi şi o utilizează strict pentru a îşi proteja starea de bine şi stima de sine.

• Indivizii fericiţi sunt mai bine echipaţi pentru a face faţă la stres şi la fluctuaţiile vieţii

Ei percep, evaluează şi se gândesc la aceleaşi evenimente în moduri mai pozitive decât cei nefericiţi. Din moment ce aceste percepţii şi experienţe sunt repetate de-a lungul unei vieţi, e posibil ca oamenii să îşi conserve (sau chiar să îşi promoveze) propria fericire, respectiv nefericire.

• Indivizii fericiţi reflectează mai puţin cu privire la ei înşişi, la rezultatele şi la dispoziţiile lor.

Cei nefericiţi sunt mai predispuşi să reflecteze cu privire la evenimente negative sau ambiguue, cum ar fi deciziile dificile sau comparaţiile sociale nefavorabile. Din nefericire, reflectarea excesivă şi ruminaţia pot epuiza resursele cognitive ale persoanei, atrăgând după sine o serie de consecinţe negative ce pot menţine nefericirea ulterioară.

• Indivizii fericiţi au tendinţa să experenţieze mai puţină rezistenţă şi regret decât cei nefericiţi, fiind mai probabil ca primii să se focalizeze asupra prezentului sau să creadă că inteligenţa lor poate fi amplificată.

· 

• E posibil ca indivizii nefericiţi să nici nu îşi dorească să reinterpreteze evenimentele neaşteptate sau negative de viaţă într-un mod pozitiv şi optimist, să nu dorească să evite comparaţiile cu colegii şi nici să apeleze la iertare şi credinţă pentru a trece peste evenimentele traumatice. Aceşti indivizi s-ar putea să îşi dorească mai mult să “aibă dreptate” decât să fie fericiţi. Prin urmare, motivaţia hedonică poate juca un rol foarte important în aceste diferenţe.

Am putea spune că indivizii fericiţi şi cei nefericiţi experenţiază lumi subiective diferite. Aceştia utilizează procese cognitive, raţionamente şi strategii ce menţin sau chiar accentuează fericirea, respectiv nefericirea lor.

În concluzie, “majoritatea oamenilor sunt cam la fel de fericiţi precum se hotărăsc să fie” (Abraham Lincoln).